joi, decembrie 16, 2010

Party-uri corporatiste

Am fost weekendul trecut la un party de corporatie. Daca reusea omul sa reziste primele 3 ore cand s-au ascultat colinde si s-au desfasurat concursuri (gen hai sa punem vreo 3 sefi sa asambleze o scula, o vrajeala, sa distram negrisorul de pe plantatie cu incompetenta lor), reusea sa se simta chiar bine. Se mai dezinhiba oamenii cand creste alcoolemia, dar programatoru' tot programator ramane :)

Este interesant de urmarit dinamica maselor la un astfel de eveniment:
- se strang sefii cu sefii, in coltul lor VIP;
- pe langa fiecare sef graviteaza vreo 2-3 aspiranti la scaune mai confortabile;
- capritele zburda zambind tamp, de preferat pe langa CEO, dar daca nu se gaseste unu prin preajma, bun o fi si altu din categoria sefut;
- nevestele/iubitele posesoare de zgarda mai stransa sunt vigilente, nu scapa din ochi subiectul;
- asistentele sunt amuzante: se agita, organizeaza, se simt importante si gafeaza.

Imi plac mai mult partyurile noastre, unde lumea are un singur scop : sa se simta bine.

Reflexe

Cand merg acasa cu prietenii, ma trezesc cu portofelul in mana, sa platesc taxiul. Ar trebui sa existe un abonament la taxi, o reducere, ceva, pentru clientii fideli.

sâmbătă, noiembrie 13, 2010

Serenity prayer

God, grant me the...
Serenity to accept things I cannot change,
Courage to change the things I can,
And wisdom to know the difference

Patience for the things that take time
Appreciation for all that I have, and
Tolerance for those with different struggles
Freedom to live beyond the limitations of my past ways, the
Ability to feel your love for me and our love for each other and the
Strength to get up and try again even when I feel it is hopeless.

(Reinhold Niebuhr)

Mai rezisti?!

...asta ma intreaba prietenii, iar raspunsul meu contine o data calendaristica: 10 ianuarie.

Am nevoie macar de o zi in care sa nu ma gandesc la lucru. Sa uit tot ce se intampla acolo, si sa ma relaxez. Ma plimb, dorm, visez cu lucrul. Ma uit la mine si nu ma recunosc. Nu e neaparat din cauza ca este asta o perioada stresanta, au mai fost si altele. Asta are in plus incertitudinea datei de 11 ianuarie. Si ma intreb daca merita efortul si stresul.

"Vei plânge mult ori vei zâmbi de razele acelei dimineti?"

miercuri, noiembrie 10, 2010

In ziua in care m-am iubit cu adevarat

”In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am inteles ca in toate imprejurarile, ma aflam la locul potrivit, in momentul potrivit. Si atunci, am putut sa ma linistesc.
Astazi, stiu ca aceasta se numeste …Stima de sine.

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am realizat ca nelinistea si suferinta mea emotionala, nu erau nimic altceva decat semnalul ca merg impotriva convingerilor mele.
Astazi, stiu ca aceasta se numeste …Autenticitate.

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa doresc o viata diferita si am inceput sa inteleg ca tot ceea ce mi se intampla, contribuie la dezvoltarea mea personala.
Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Maturitate.

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am inceput sa realizez ca este o greseala sa fortez o situatie sau o persoana, cu singurul scop de a obtine ceea ce doresc, stiind foarte bine ca nici acea persoana, nici eu insumi nu suntem pregatiti si ca nu este momentul …
Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Respect.

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am inceput sa ma eliberez de tot ceea ce nu era benefic … Persoane, situatii, tot ceea ce imi consuma energia. La inceput, ratiunea mea numea asta egoism. Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Amor propriu.

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa-mi mai fie teama de timpul liber si am renuntat sa mai fac planuri mari, am abandonat Mega-proiectele de viitor. Astazi fac ceea ce este corect, ceea ce imi place, cand imi place si in ritmul meu.
Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Simplitate.

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa mai caut sa am intotdeauna dreptate si mi-am dat seama de cat de multe ori m-am inselat.
Astazi, am descoperit … Modestia.

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa retraiesc trecutul si sa ma preocup de viitor. Astazi, traiesc prezentul, acolo unde se petrece intreaga viata.
Astazi traiesc clipa fiecarei zile. Si aceasta se numeste …Plenitudine.

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am inteles ca ratiunea ma poate insela si dezamagi. Dar daca o pun in slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte pretios.
Si toate acestea inseamna … Sa stii sa traiesti cu adevarat.”

(Charlie Chaplin)

luni, noiembrie 08, 2010

Nemultumiri

Sunt nemultumita. Toata ziua am sau gasesc motive de nemultumire. Nu pot sa bag capul in nisip si sa astept linistita ziua cand si ceilalti or sa realizeze ca lucrurile nu merg bine. Unii din ei. Din pacate, momentul nu este departe. Nu dorm bine noaptea, si, cel mai grav, nici nu pot sa adorm pana nu-mi fac planul pentru a doua zi.

Ma surprind adesea rezolvand task-uri la dus, sau privind un film fara sa-l urmaresc. Impart aplicatia pe bucatele, impart bucatelele in bucatele mai mici, fac legaturi, reiau logica, simulez teste si ... reiau algoritmul pana gasesc o solutie. Pentru ca a doua zi eu trebuie sa dau solutii, nu sa astept sa pice din cer. Si obosesc. Apoi nu mai am rabdare.

Ziua lucrez, noaptea visez cu lucrul. Nici nu se poate spune ca-s stresata. Nu ma pot deconecta de job cand am iesit din birou, iar in birou nu ma pot concentra pentru ca este un murmur continuu. Si cand imi vin ideile le pierd rapid pentru ca trebuie sa imi mai vina si alte idei, ca sa raspund la diverse intrebari. Acum imi dau seama cat este de important sa poti atribui un task cu deadline, iar in momentul livrarii nu doar sa te astepti sa fie gata, ci sa se si intample asta. Si testat, si suficient de bine gandit, sa si urmeze specificatiile.

Si, ca si cand toate astea nu ar fi de ajuns, am impresia ca unii au un simt al umorului cu care nu rezonez. Oameni care ar trebui sa fie constienti de complexitatea sarcinilor, cauta sa le ingreuneze. Si nu pot sa inteleg ce e in capul lor.

Un numar mare de oameni intr-o echipa nu inseamna capacitate mare de lucru, ci doar ca-s multi. Fiecare stie cate ceva, altceva, si niciunul putin din toate. E o distractie sa imparti taskuri.

Ca si concluzie: mi-ar placea sa fiu multumita, linistita, relaxata. Sa zambesc iar tu sa fii fericit ca eu sunt satisfacuta de evolutia lucrurilor. Apoi stau si ma intreb:
Cu ce ma ajuta sa simulez o astfel de stare, daca in interior fierb?

luni, octombrie 04, 2010

La inceput a fost cuvantul

Ma feresc sa arunc cu cuvinte si sa degenereze o neintelegere in cearta cu strigaturi. Nu pentru ca nu as putea, cred ca nu exista om care sa nu gaseasca resurse sa arunce in fata lucruri care ranesc. Pot, dar mi-e frica. Mi-e frica sa nu pot sterge apoi fiecare cuvant, fiecare sunet, fiecare durere si fiecare crestatura de pe inima celuilalt. Gandul ca or sa fie acolo nu-mi da pace.

Si mi-e la fel de frica de situatia in care nu pot sa sterg nici propriile-mi rani din suflet. Si cand in final reusesc sa gasesc un unguent miraculos care le vindeca, raman in memorie, si nu pot sa uit ca omul ala, chiar daca a spus ceva cand mintea i-a fost intunecata, a simtit si m-a ranit. Pentru ca ala a fost poate un moment de sinceritate, poate ala a fost adevaratul el, poate alea au fost adevaratele sentimente.

Fug de cuvinte aruncate, pentru ca ma gandesc ca si ceilalti cred la fel cand sunt raniti, si nu as vrea sa nu am ocazia sa spun ca imi pare rau.

Asa ca evit pe cat pot o situatie conflictuala acasa, pentru ca la inceput a fost cuvantul.

joi, septembrie 30, 2010

Siguranta

Ma deranjeaza si ma intriga siguranta cu care un om, dupa ce citeste un capitol dintr-o carte de specialitate, ma contrazice pe lucruri pe care le folosesc in aplicatii de cativa ani.

Nu inteleg de unde gasesc oamenii astia atata tupeu incat sa sustina lucruri complet neadevarate, pe care nici nu le pricep foarte bine, in conditiile in care pana mai ieri nici nu stiau ca ele exista.

Siguranta survenita din necunoastere si orgoliu exagerat mi se pare lucrul cel mai greu de combatut.

luni, septembrie 27, 2010

De luni dimineata

Azi-luni dimineata, in lift, directorul unei companii din cladirea in care lucrez, rabufneste:
"Cei mai periculosi sunt cei care vorbesc mult si neintrebati."

vineri, septembrie 10, 2010

Sa impartim sarcini

"Daca vrei ca un lucru sa fie spus, cere-i-o unui barbat. Daca vrei ca un lucru sa fie facut, cere-i-o unei femei." Margaret Thatcher

vineri, septembrie 03, 2010

Concediu



Tot anul l-am asteptat si acum a trecut. Am fost mai mult pe drumuri si m-am intors de la mare nebronzata. Am stat doar 5 zile. Abia am asteptat weekendul asta sa ma odihnesc. Mi-ar mai trebui vreo doua saptamani libere caci gerul care ne-a lovit imi da impresia ca a fost candva, demult, concediul meu.

marți, august 03, 2010

Plasa de paianjen

Uitasem cat de manipulatori pot fi unii oameni si am cazut ca o musca in plasa lor de paianjen. Se vede experienta de viata... Asta sa-mi fie invatatura de minte.

joi, iulie 29, 2010

Niste reguli

Sunt cateva reguli pe care le urmez cand vine vorba de lucru, si tind sa cred ca dau rezultate bune.

  • Ceea ce am eu de facut, au mai facut si altii. Daca eu am o problema, sigur au mai avut-o si altii, deci o sa-i gasesc rezolvarea.
  • Keep it simple. Daca rezolvarea unui task imi pare prea complicata, sigur trebuie sa existe si o solutie mai simpla, dar mi-a scapat. Se schimba modul de abordare a problemei, nu se implementeaza un monstru.
  • Elefantul se mananca pe bucati.

Nu stiu ce si cum fac/gandesc altii, dar pe masura ce ajung sa lucrez mai mult cu oamenii si sa le observ modul de abordare a problemelor, nu pot sa nu ma minunez de cat de imbarligata le este mintea.

Adevarul este ca si eu m-am schimbat mult in ultimii ani si am ajuns, de la omul care nu stia numele colegilor de facultate ( si are Lutzica grija sa-mi aminteasca asta), sa fiu atenta la aproape tot ce misca in jurul meu.

M-au schimbat oamenii. Mult. Si nu doar cei cu care am lucrat, ci si oamenii cu care am interactionat in plan personal. M-am schimbat si eu, singura, cand am simtit ca vreau sa imbunatatesc ceva. Si inca mai vreau.

luni, iunie 21, 2010

Pupici

How to ... iesi prima data cu o fata si vrei sa-ti asiguri pupicul. Pe obraz, ca vorbim de o tentativa de cucerire a respectivei:

1. Ai atata farmec incat este implicit pupicul de la revedere. Rar, foarte rar.

2. Daca nu esti convins ca se aplica punctul 1, te prezinti la intalnire cu o floare. Poti sa aduci si o cutie de bomboane, ca nu-ti pica mainile si nici nu trebuie sa faci credit pentru asta. Pupic asigurat.

3. Daca nu te ajuta farmecul personal si nici nu vrei sa urmezi instructiunile de la 2, ca-ti pica galoanele, poti sa te risti la final sa revendici pupicul de la revedere. Acum, daca fata te lasa din politete, norocul tau. Daca fata sunt eu, ghinion. Cam cat tupeu poti sa ai?

Daca vrei sa ma pupi pe obraz, trebuie sa fi facut ceva inainte ca sa te las. Ca deh, n-ai fost destul de destept ca sa ma faci sa te pup eu.

Distanta parsonala

Distanta personala reprezinta sfera mobila in care individul se include. In general aceasta distanta inseamna o lungime de brat. Asta-i distanta obisnuita in interactiunile cotidiene dintre prieteni si cunostinte care discuta lucruri de interes personal fara a se angaja insa in contact fizic.

Ma deranjeaza cand un om pe care-l vad pentru prima data incearca sa distruga peretii sferei mele. Pentru a patrunde in spatiul privat trebuie sa avem un anumit tip de relatie. Adica, daca peretii ar fi din sticla, cioburile i-ar taia manutele. Ca ar fi toate indreptate spre el. Ca de un el este vorba acum.

De un el care nu mi-a spus nimic, in sensul de nimic mai mult decat o cafea si un suc.

De fapt acum ar fi trebuit sa povestesc despre oameni care si-au dedicat tot timpul jobului, care au o situatie financiara foarte buna, dar care au lacune in viata sociala. Si e pacat. Mare pacat.

Oare barbatii astia nu inteleg ca fetele simt cand esti disperat?!

joi, iunie 10, 2010

Chiar mi-e dor

... sa ma plimb pe malul Begai;
... de povestile de-o ora din masina, cand se presupunea ca am ajuns la destinatie si trebuie sa cobor;
... sa ma certi ca-s agitata si sa-mi spui sa ma linistesc;
... sa-mi spui ca va fi bine.

Prima data cand imi amintesc sa fi vorbit, am fost intrigata. Nu intelegeam cum iti permiti sa vorbesti asa cu mine. Eram in lift. Apoi imi amintesc ca-mi povesteai de un copac si de niste radacini. Si asa a pornit blogul. De la copaci.

Apoi a urmat portocaliul. Picam mai des decat imi imaginam ca o sa fie posibil. Imi urla sufletul de durere iar tu vorbeai. Si vorbeai. Iar si iar. Pana am vorbit si eu.

Cum era textul? ... "Trebuie sa-ti gasesti linistea!"

N-am uitat ca ai o datorie la mine. Adica eu am transformat-o in datorie :D Deci este obligatoriu sa se implineasca ;)

Ah, si ce dor imi e sa mergem la o sesiune de shopping...

In fericire



Sunt clipe cand toate le am...
Tacute, duioase psihoze -
Frumoase povesti
ca visuri de roze...
Momente cand toate le am.

Iata, sunt clipe cand
toate le am...
Viata se duce-n sir de cuvinte -
Un cantec de mult...
inainte...
Momente cand toate le am...

George Bacovia - In Fericire

miercuri, iunie 09, 2010

Cere si ti se va da

Cerem. In fiecare zi cerem cate ceva. Uneori cu teama, alteori cu convingerea ca cineva ne aude dorinta si ne trimite ajutor/raspuns.

Uneori mi se strange inima numai la gandul ca cer, ca formulez, ca vreau, ca-mi trebuie. Apoi ma intreb: de ce mi-e teama ca nu voi primi ceea ce cer, daca oricum nu am acum ceea ce vreau? Asa ca cer.

Cere si ti se va da!


Vangelis & Dana Winner - Conquest of Paradise

Contradictie

Simt ceva...dar nu stiu de ce, daca din dorinta mea de a se intampla acel "ceva", si care e ascunsa in adancul inimii (o dorinta reprimata), sau pentru ca acel "ceva" chiar se intampla in realitate si ceea ce simt acum este perceptia sufletului meu, inca conectat pe o anumita frecventa.

Ma intriga faptul ca nu stiu ce sa simt vis-a-vis de acel sentiment - ca nu stiu sa-l numesc altfel. Adica am stari contradictorii, ma bucura si ma sperie in acelasi timp. Moral ar fi sa-l alung, dar sufletul mi se bucura.

How strange can it be?


luni, iunie 07, 2010

Weekenduri productive

Ultimele doua weekenduri am mers la shopping cu Lutzica. Si avem planuri si pentru weekendul viitor. Uite ce se intampla cand barbatul e plecat in delegatie. El se chinuie(plimba prin Franta) sa aduca bani acasa, iar femeia ii strica pe prostioare, bineinteles TOATE extrem de importante si de care are neaparata nevoie.

Cand am de ales intre doua perechi de pantofi, si ambele imi plac, le cumpar pe amandoua, nu ma lasa sufletul sa parasesc una din ele pe un raft prafuit. :D Mi-am luat pantofiori rosii si-s tare fericita. Pardon, coral. ;)

vineri, iunie 04, 2010

Pantoful

Ma simteam bine in pantofii altcuiva. Erau altfel. Pareau mici, nepotriviti, dar asa bine alergam in ei... Vor fi ai mei, pentru ca era prea buna compatibilitatea. O armonie perfecta.

Tu? Poate. Dar daca ai putea...

joi, mai 27, 2010

MLM-uri

In decurs de o saptamana am asistat la doua prezentari de MLM. Aceleasi replici, tentative de motivare si invaluire in roz a produselor... Au citit toti aceleasi carti si nu au fost capabili sa imprime propriul stil unei prezentari. Mai mult chiar, la una din prezentari, doamna cu speachu s-a gandit sa interactioneze cu publicul.

"De ce ati venit astazi aici?"
Raspunde o duduie: "pentru a-mi indeplini un vis, pentru o viata mai buna". Daca eram singura in sala ma imprtastiam de ras. Penibil.
Cred ca a deranjat-o privirea mea dezaprobatoare si s-a gandit ca ar fi interesant sa raspund si eu. Nu am avut chef sa spun o poveste frumoasa, asa ca am decis sa-i prezint realitatea: "Din intamplare, curiozitate, si vom vedea daca se poate mai mult."

Nu cred ca se astepta la asta, i-a pierit zambetul si cheful de interactiune:D Toata sala - 95% colaboratori - a tinut un moment de reculegere.

Doamna asta era obisnuita se fie aplaudata. La propriu. Scotea un porumbel, aplauze, mai trecea putin timp, iar aplauze. Dar ce-i asta, aplauze pe linie de partid? Imi prezenta american dream la mine, in Romanica. Din nou, penibil.

Cea de-a doua prezentare de MLM a fost numai pentru mine, ca nu as fi rezistat sa mai stau intr-o sala sa ascult tot felul de abureli. Am trecut mai repede prin povestea cea frumos impachetata si am sarit la partea practica-financiara. Dar nici asta nu m-a convins.

Cred ca nu prea reactionez la tehnicile de convingere de duzina.

marți, mai 11, 2010

Iar esti aici-acolo

Daca visul este realizarea deghizată a unei dorinţe inconstiente, atunci nu stiu de unde a aparut atitudinea ostila. Daca este o proiectie a realitatii, atunci probabil ca asa s-ar fi intamplat lucrurile. Daca realitatea este o proiectie a visului, inseamna ca trebuie sa incep sa visez mai frumos. Daca visul este limbajul sufletului, atunci ma intreb: Oare ce se intampla cu sufletul meu?

Esti din nou aici. Acelasi comportament ca data trecuta. Nu imi dau seama ce vrei, nu stiu daca esti trist sau fericit in viata ta. Nici nu sunt convinsa ca vreau sa stiu. Gaseste-ti linistea ca sa mi-o gasesc si eu. Nu stiu ce vrei sau nu stiu ce caut eu. Pana la urma esti pe un teritoriu neutru, dincolo de timp si spatiu. Ieri...:)) De fapt scriind mi-am dat seama de ce. O sa incerc sa-mi fie bine. Si tie.

luni, mai 10, 2010

Bulgarele

Un om care de obicei stie ce spune mi-a zis la un moment dat ca intr-o relatie, de orice natura ar fi ea, lucrurile se intampla ca intr-o casnicie. Daca lasi sa se acumuleze nemultumirile, ele se transforma la un moment dat intr-un bulgare de nefericire. Inevitabil va trebui sa explodeze. Astfel ajungi ca, in loc sa tratezi lucruri marunte ce pot fi rezolvate pe masura ce apar, sa te confrunti cu o avalansa de probleme. Finalul este de obicei unul neplacut, dar nu poti sintetiza intr-o fraza motivele scinziunii. Luate pe rand sunt nimicuri cotidiene. Privite in ansamblu insa, nu lasa cale de intoarcere.

Ziua de azi

Deciziile de zi cu zi, oricat de neinsemnate ar parea, duc la ceea ce numim ziua de azi.

Recent am luat o decizie care a avut ca argument principal atasamentul fata de oameni. Acum nu mai sunt la fel de sigura ca a fost decizia corecta.

Azi s-au mai introdus niste taxe. Maine-poimaine or sa impoziteze si aerul. Dar asta nu conteaza. M-a surprins (stiu, sunt din ce in ce mai surprinsa in ultimul timp) atitudinea unor oameni, si ei afectati de acelasi impozit ca si mine. Toti s-au grabit sa vina sa-mi planga de mila ca o sa mi se reduca salariul si vai de mine, ce-o sa ma fac, ca am rate la banci. Bucuria le-a durat pana in momentul cand si-au dat seama ca si salariile lor vor fi afectate, chiar daca-s lipsite de datorii. Au avut cateva clipe de uimire, au facut un calcul simplut apoi, socati, au fugit mai sus sa dea vestea cea "buna". Ajunsi acolo insa le-a fost jena sa spuna ca era sa li se faca rau cand au facut calculul pe propriul salariu, si au zis repede ca eu sunt cea care-si face probleme. Dragii de ei, cred ca nu or sa doarma bine la noapte de grija mea.

Nu suntem singurul sector afectat de ultima transa de taxe si impozite si, daca ceilalti oameni or sa gaseasca o cale sa se descurce, cu siguranta o sa gasesc si eu, o sa gasim cu totii. O sa ma descurc exact asa cum o sa va descurcati si voi, asa cum or sa se descurce toti oamenii din tara asta.

Daca ceva important imi macina mintea, stiu cand si cui trebuie sa spun. Credeam ca s-a inteles pana acum...

Linistea e greu de gasit chiar si atunci cand nu te supara nimic.

vineri, mai 07, 2010

Nu am nimic

...doar s-a asternut un nor de praf. Nu sunt suparata, nu m-am despartit de nimeni. Nu am iubit pe nimeni, nici nu am ranit. Nu mi s-au innecat corabiile, nu a plecat niciuna pe mare.

O fi de la vremea posomorata.

Sau poate doar mi-e dor sa ma indragostesc. ;)


luni, mai 03, 2010

Bucatele de suflet

Am visat din nou cu tine. De data asta a fost altfel. Te-am visat asa cum nu te-am visat niciodata. Te-am visat asa cum erai si nu vroiam sa vad. Am visat cum ar fi fost viata mea alaturi de tine.

M-am trezit suferind. Nu eram fericita. Mi s-a sfasiat sufletul de durere si m-am trezit rupta in bucatele.

Tu si eu. Atat de diferiti.

Stiu ca trebuie sa multumesc pentru tot. Pentru ca mi s-a mai oferit o sansa.


marți, aprilie 27, 2010

Never forget you



I'm sorry I'm a little late
You know the stripes on a tiger
Are hard to change.

I'll never forget you
They said we'd never make it
My sweet joy
Always remember me...

vineri, aprilie 23, 2010

Musetel si mere


Nu pot sa spun ca-mi plac ceaiurile in mod deosebit.

Iarna prietenii ma invita la un ceai. Colegii cumpara ceaiuri cu diverse arome si sunt incantati.

Nu am reusit sa inteleg farmecul pana astazi, cand am descoperit unul de la Twinings de care m-am indragostit. Camomile & Spiced Apple.

Trebuie sa merg sa-mi cumpar...

joi, aprilie 22, 2010

Culori

Cu multi ani in urma, prin generala, profa de engleza - care ma stia din clasa a doua - a ramas surprinsa cand m-a vazut cu pletele-n vant. Si s-a gandit sa anunte toata clasa. Ea nu ma vazuse niciodata cu parul desprins, in conditiile in care ma vedea aproape zilnic.

Acum colegii se intreaba ce am patit cand ma vad cu parul prins: am alergie (prietenii stiu de ce ;) ) sau merg la coafor? Si de fiecare data ma uit surprinsa la ei, ca eu parca-mi amintesc ca intr-o perioada mi-am mai purtat parul si prins.

Prin casa-mi prind parul, dar nu mi-am imaginat vreodata ca oamenii din jur mi-au asociat o anume imagine si cand nu respect tiparul, vor sa stie ce am patit.

Chiar si prietenii au avut un semi-soc cand m-au vazut cu parul prins in codita, acum cativa ani. Asta se intampla in afara casei.

Eu nu-mi amintesc sa fi ramas vreodata surprinsa cand cineva si-a prins/desprins parul.

Aseara m-am vopsit si nu stiu cum sa scap de culoarea asta. Nu e blond mediu...e inchis, prea inchis. Ma obisnuisem cu blondul. Era parte din mine, ma obisnuisem sa-l port. Acum... ma simt nicicum.

Si nu-mi iese din minte melodia dintr-o reclama...Bucurie de culori si petalele de flori, ti le daruiesc :)


sâmbătă, aprilie 10, 2010

1000



"... got something in my eye, a light that doesn't need to live, and doesn't need to die. A riddle in the book of love, obscure and obsolete, until witnessed there in time and blood,
A thousand kisses deep."

joi, martie 18, 2010

Ochelari

Trebuie sa port ochelari. Aseara nu am ratat nici un aparat din cabinetul oftalmologului. Si nu erau putine. Dupa 2 ore de analize, in final a pus verdictul: ochelari. Nu mai sunt cu +, sunt cu -. Pana acum ii purtam doar la calculator din cand in cand. De acum va trebui sa-i port ceva mai des. Adica foarte des. Cam tot timpul. Oricum eram stresata ca fac riduri pentru ca strang ochii si ii tin intredeschisi cand privesc in departare. A venit solutia salvatoare. Nu crema antirid ci ochelari.

O sa fie o distractie cautarea unei rame care sa mi se potriveasca si sa-mi si placa. Poate or sa-mi schimbe perceptia asupra lumii inconjuratoare. M-am chinuit si eu sa ma fac blonda, iar acum ochelarii or sa arunce o bruma de inteligenta asupra imaginii. Asa ca, cei care mi-ati recomandat sa fiu putin mai "blonda", veti fi dezamagiti. Nu-mi iese de tot. Dar macar am incercat.

Azi e primavara, asa ca merg la plimbare...Sper sa fac multe-multe poze. Peisaje cu mine :D


Darren Hayes - Insatiable

joi, martie 11, 2010

Acolo. Aici.

Sa simti in adieri de vant. Sa respiri sufletul ce va sa vina. Sa cauti. E acolo si te asteapta.



Celine Dion - Je Cherche l'Ombre

miercuri, martie 10, 2010

Luna patrata



vreau sa-mi cumperi o luna patrata
sa ma plimb cu ea pe strada
si lumea sa ma-ntrebe mirata
de unde am eu o luna patrata

marți, martie 09, 2010

2 Carti

Cand oamenii din viata mea se casatoresc, ei spun "Da", eu mai cumpar o carte.

Cu ceva ani in urma, intr-o seara calduroasa de vara, citeam o carte de Paulo Coelho - La Raul Piedra Am Sezut Si-Am Plans. Da, o carte siropoasa, am citit-o in vreo 2 ore, cocotata in varful patului si facand ce scrie in titlu. Probabil ca acum nu m-ar mai atinge, dar atunci a rezonat cu sufletul meu. Si din seara aceea s-a pierdut orice ramasita de sentiment care mai ramasese in sufletul meu pentru acel barbat. Dupa cateva luni am aflat ca a fost alarma falsa. Dar nu a mai contat.

Recent am aflat din intamplare ca un om - altul - a spus "Da". Ironia sortii face ca in acea zi eu sa ajung sa cumpar iar o carte. Tot in varf de pat, dar de data asta mai linistita. Poate si datorita unor oameni dragi care au fost langa mine si mi-au ascultat nelinistile, nebuniile si m-au repozitionat pe drumul meu. Poate si pentru ca acum a fost o carte care mi-a intarit convingerea ca deciziile mele nu sunt singulare, ca mai sunt oameni care cred/gandesc la fel. Imi place cum scrie Alice Nastase, pare ca presara peste fiecare fraza pulbere de suflet si-i da o incarcatura aparte. Dincolo De Bine, Dincoace De Rau. Despre Iubire a facut trecerea catre o noua etapa.


Dar iubirile unde se duc cand se duc?

Nu inteleg

Nu inteleg:

- cum o femeie ajunge din "curva", "proasta" si "naspeta" la statutul de nevasta
- cum o femeie leaga barbatul de langa ea prin trantirea unui plod
- cum odata ajunsa Xulescu se grabeste in secunda nr 2 sa schimbe adresa de mail, numele de pe usa, zgarda catelului. Ca si cand asta a fost scopul vietii ei, sa se vada luata.
- cum oamenii intra in relatii nu pentru ca i-ar lovi indragosteala, ci pentru ca au nevoie de cealalta persoana pentru a-si asigura scaunul de la birou
- cum "te iubesc" apare ca un raspuns la ajutorul oferit de celalalt, nu ca un sentiment ce izvoraste din inima

"Un om intra intr-o relatie pentru ca are nevoie de ceea ce ofera celalalt.", imi zicea Lutzica zilele trecute. Eu imi doresc sa se insele, pentru ca inca mai cred in iubire, cred ca oamenii se intalnesc si se indragostesc. Si asta sta la baza casniciei: iubirea.

Eu nu intru in relatie doar ca sa iau/ofer ceva material, eu intru in relatie cu sufletul. Si poate ca gresesc, dar nu-mi pot imagina viata alaturi de un om pe care sa nu-l iubesc din toata inima. Si pentru care sa nu-i multumesc lui Dumnezeu in fiecare dimineata cand ma trezesc langa el. Un om ca toti oamenii si totusi un om care-mi aprinde luminite in ochi atunci cand ma priveste, cand il privesc.


marți, februarie 23, 2010

La portita mandrii mele

Am ascultat povestile lui bunicu (tataie sau pe scurt, taie ) multa vreme, tinand cont ca fratiorul este cu 6 ani mai mic decat mine. Eram aproape de adolescenta cand inca adormeam cu povestile lui. Avea repertoriu bogat. Ne spunea cateva povesti de Ion Creanga (Capra cu trei iezi, Scufita cu doi bani, Fata babei si fata moisului, Ursul pacalit de vulpe), apoi stateau la loc de cinste si povestile istorice (Gruia si Novac...), cantece de catanie, de jale, de dor. Asta toamna catelusa de la sat a avut 2 pui. Bunicu i-a numit Gruia si Novac.

O melodie pe care o canta tataie in copilarie.



GRIGORE LESE - La portita mandrii mele

luni, februarie 15, 2010

Anonimi

Pentru "Anonimul" (Anonimii?) care se impiedica de acest blog:

Dragule, nu esti obligat sa citesti. Ma intreb de ce nu poti trece de acest blog fara a simti nevoia sa comentezi. Eu, daca ajung pe un blog care nu-mi place, trec mai departe si-mi vad de viata/treburile mele. Tu nu. Oare ce spune asta despre tine? Nu cred ca te obosesti sa scrii comentarii la toate blogurile intalnite. Din moment ce comentezi, inseamna ca faci un efort si citesti. Nu te mai deranja, nu-i nimic interesant pentru tine.

Orice om are zile mai bune, si mai putin bune. Tu azi te-ai trezit in a doua categorie. Treci mai departe. Iti doresc o zi frumoasa.

vineri, februarie 12, 2010

Bagaj

Ieri am renuntat la ultimul bagaj. In ultimul timp devenise mai acuta dorinta de a-l instraina si-mi doream sa gasesc o modalitate de a scapa de el. Solutia salvatoare a venit seara trecuta. L-am dat cu draga inima.
Nu puteam trece la etapa urmatoare cat timp mai erau ramasite ale unei iubiri(?) trecute.

Devenise o greutate ce apasa pe suflet. Era ancora ce nu ma lasa sa-mi iau zborul. A stat acolo multa vreme, dar a venit momentul sa inchei acel capitol.

Si am inchinat un pahar cu vin pentru iubirea viitoare.


miercuri, februarie 10, 2010

Acasa

Scriu din ce in ce mai putin. Ieri am stat cateva ore in fata unei pagini goale...ca sa scriu un mesaj unui amic cu care am pierdut legatura cu cativa ani in urma. Ne-am regasit prin facebook, caci de saptamana trecuta mi-am facut cont. Nu este in tara. Vine destul de rar, desi iubeste orasul unde a crescut.

I-am zis ca nu pot regasi sentimentul de acasa decat aici, in tara asta. Eu am mai multi de "acasa". Este acasa la mama si acasa la mine.
Acasa la mine sunt eu cea de azi.
La mama sunt eu cea de ieri.
La bunici sunt fetita de altadata.

Peste tot sunt acasa, dar cu un sentiment diferit.

Eu nu pot fi acasa in orice loc. "Simte-te ca acasa" nu-si are rostul daca nu e acasa.

duminică, ianuarie 17, 2010

In visul meu

Acum poti sa vii. Drumul este liber, fantomele trecutului s-au estompat.
O sa apari. Pe aripi de flori, de la inceputul lumii, pana la final.

Ce cauti tu in visul meu?


Stefan Iordache & Monica Anghel - Ce Cauti Tu In Viata Mea