Cu multi ani in urma, prin generala, profa de engleza - care ma stia din clasa a doua - a ramas surprinsa cand m-a vazut cu pletele-n vant. Si s-a gandit sa anunte toata clasa. Ea nu ma vazuse niciodata cu parul desprins, in conditiile in care ma vedea aproape zilnic.
Acum colegii se intreaba ce am patit cand ma vad cu parul prins: am alergie (prietenii stiu de ce ;) ) sau merg la coafor? Si de fiecare data ma uit surprinsa la ei, ca eu parca-mi amintesc ca intr-o perioada mi-am mai purtat parul si prins.
Prin casa-mi prind parul, dar nu mi-am imaginat vreodata ca oamenii din jur mi-au asociat o anume imagine si cand nu respect tiparul, vor sa stie ce am patit.
Chiar si prietenii au avut un semi-soc cand m-au vazut cu parul prins in codita, acum cativa ani. Asta se intampla in afara casei.
Eu nu-mi amintesc sa fi ramas vreodata surprinsa cand cineva si-a prins/desprins parul.
Aseara m-am vopsit si nu stiu cum sa scap de culoarea asta. Nu e blond mediu...e inchis, prea inchis. Ma obisnuisem cu blondul. Era parte din mine, ma obisnuisem sa-l port. Acum... ma simt nicicum.
Si nu-mi iese din minte melodia dintr-o reclama...Bucurie de culori si petalele de flori, ti le daruiesc :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu