Sunt nemultumita. Toata ziua am sau gasesc motive de nemultumire. Nu pot sa bag capul in nisip si sa astept linistita ziua cand si ceilalti or sa realizeze ca lucrurile nu merg bine. Unii din ei. Din pacate, momentul nu este departe. Nu dorm bine noaptea, si, cel mai grav, nici nu pot sa adorm pana nu-mi fac planul pentru a doua zi.
Ma surprind adesea rezolvand task-uri la dus, sau privind un film fara sa-l urmaresc. Impart aplicatia pe bucatele, impart bucatelele in bucatele mai mici, fac legaturi, reiau logica, simulez teste si ... reiau algoritmul pana gasesc o solutie. Pentru ca a doua zi eu trebuie sa dau solutii, nu sa astept sa pice din cer. Si obosesc. Apoi nu mai am rabdare.
Ziua lucrez, noaptea visez cu lucrul. Nici nu se poate spune ca-s stresata. Nu ma pot deconecta de job cand am iesit din birou, iar in birou nu ma pot concentra pentru ca este un murmur continuu. Si cand imi vin ideile le pierd rapid pentru ca trebuie sa imi mai vina si alte idei, ca sa raspund la diverse intrebari. Acum imi dau seama cat este de important sa poti atribui un task cu deadline, iar in momentul livrarii nu doar sa te astepti sa fie gata, ci sa se si intample asta. Si testat, si suficient de bine gandit, sa si urmeze specificatiile.
Si, ca si cand toate astea nu ar fi de ajuns, am impresia ca unii au un simt al umorului cu care nu rezonez. Oameni care ar trebui sa fie constienti de complexitatea sarcinilor, cauta sa le ingreuneze. Si nu pot sa inteleg ce e in capul lor.
Un numar mare de oameni intr-o echipa nu inseamna capacitate mare de lucru, ci doar ca-s multi. Fiecare stie cate ceva, altceva, si niciunul putin din toate. E o distractie sa imparti taskuri.
Ca si concluzie: mi-ar placea sa fiu multumita, linistita, relaxata. Sa zambesc iar tu sa fii fericit ca eu sunt satisfacuta de evolutia lucrurilor. Apoi stau si ma intreb:
Cu ce ma ajuta sa simulez o astfel de stare, daca in interior fierb?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu