Fiecare din noi avem un dor...de cineva sau ceva.
Daca am sti dorurile celor din jurul nostru, ne-am schimba oare modul in care i-am privi, i-am judeca altfel?
Odata imi era dor...de el, de noi...dar cel mai dor mi-a fost de mine. Cand m-am pierdut, nici nu mi-am dat seama. Abia cand m-am regasit m-am bucurat de mine, am realizat ca am ratacit pe carari nestiute.
Si...dupa ce m-am gasit pe mine, mai simteam ca e acolo, uneori imi raspundea, stiam ce o sa-mi zica in diverse momente...Acum i-am uitat si vocea, doar unele expresii imi mai razbat din amintiri...Daca nu ar fi uitarea, ce as fi facut? Nu mi s-ar fi uscat ochii...
Uneori mi-e dor sa-mi fie dor...
Nu-mi mai esti in freamatul pasilor, nu-ti mai simt respiratia...
Mi-e dor, uneori, sa ma tii in brate. Atat. Ce usor, si totusi...atat de greu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu