Casatorie: Da sau Nu

Vine un moment in viata fiecarui om cand trebuie sa ia o decizie referitoare la persoana alaturi de care sa-si petreaza restul zilelor.
Nu este tot timpul printul pe cal alb sau Ileana Cosanzeana, dar este un suflet care ne este aproape.
Un suflet care vrea sa ne fie alaturi din varii motive. Este un moment pe cat de frumos, pe atat de greu, pt ca toti ne dorim sa luam cea mai buna decizie cand vine vorba de casatorie.

Casatoria in doi timpi si trei miscari nu o inteleg. Fuga de singuratate, nevoia de a schimba doua cuvinte seara cand ajungi acasa, prezenta unui om care sa te tina noapte in brate, dorinta de a face rapid un copil, ar putea fi unele motive pentru a spune DA.

Si totusi, cand am renuntat la darul gandirii? Eu stiu ca se spune ca dragostea este oarba, dar sa induca reducerea gandirii la adoptarea ideilor si deciziilor celuilalt? Sa-ti pierzi identitatea? Sa ti se puna un voal de fum atat de gros pe ochi incat sa nu asculti cand toata lumea - fara exceptie - iti spune ca este anormal ce se intampla? Daca in acest moment nu spui un NU categoric, cel putin ar trebui sa-ti ridici niste semne de intrebare si sa amani momentul.
Din exterior este un fenomen care sperie. Nu stiu cum se vede/simte din interiorul relatiei, dar daca o sa (mai) am vreodata astfel de porniri, sa ma incuiati in casa pana-mi trece nebunia.