sâmbătă, noiembrie 13, 2010
Serenity prayer
Mai rezisti?!
...asta ma intreaba prietenii, iar raspunsul meu contine o data calendaristica: 10 ianuarie.
Am nevoie macar de o zi in care sa nu ma gandesc la lucru. Sa uit tot ce se intampla acolo, si sa ma relaxez. Ma plimb, dorm, visez cu lucrul. Ma uit la mine si nu ma recunosc. Nu e neaparat din cauza ca este asta o perioada stresanta, au mai fost si altele. Asta are in plus incertitudinea datei de 11 ianuarie. Si ma intreb daca merita efortul si stresul.
"Vei plânge mult ori vei zâmbi de razele acelei dimineti?"
Am nevoie macar de o zi in care sa nu ma gandesc la lucru. Sa uit tot ce se intampla acolo, si sa ma relaxez. Ma plimb, dorm, visez cu lucrul. Ma uit la mine si nu ma recunosc. Nu e neaparat din cauza ca este asta o perioada stresanta, au mai fost si altele. Asta are in plus incertitudinea datei de 11 ianuarie. Si ma intreb daca merita efortul si stresul.
"Vei plânge mult ori vei zâmbi de razele acelei dimineti?"
miercuri, noiembrie 10, 2010
In ziua in care m-am iubit cu adevarat
”In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am inteles ca in toate imprejurarile, ma aflam la locul potrivit, in momentul potrivit. Si atunci, am putut sa ma linistesc.
Astazi, stiu ca aceasta se numeste …Stima de sine.
In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am realizat ca nelinistea si suferinta mea emotionala, nu erau nimic altceva decat semnalul ca merg impotriva convingerilor mele.
Astazi, stiu ca aceasta se numeste …Autenticitate.
In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa doresc o viata diferita si am inceput sa inteleg ca tot ceea ce mi se intampla, contribuie la dezvoltarea mea personala.
Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Maturitate.
In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am inceput sa realizez ca este o greseala sa fortez o situatie sau o persoana, cu singurul scop de a obtine ceea ce doresc, stiind foarte bine ca nici acea persoana, nici eu insumi nu suntem pregatiti si ca nu este momentul …
Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Respect.
In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am inceput sa ma eliberez de tot ceea ce nu era benefic … Persoane, situatii, tot ceea ce imi consuma energia. La inceput, ratiunea mea numea asta egoism. Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Amor propriu.
In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa-mi mai fie teama de timpul liber si am renuntat sa mai fac planuri mari, am abandonat Mega-proiectele de viitor. Astazi fac ceea ce este corect, ceea ce imi place, cand imi place si in ritmul meu.
Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Simplitate.
In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa mai caut sa am intotdeauna dreptate si mi-am dat seama de cat de multe ori m-am inselat.
Astazi, am descoperit … Modestia.
In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa retraiesc trecutul si sa ma preocup de viitor. Astazi, traiesc prezentul, acolo unde se petrece intreaga viata.
Astazi traiesc clipa fiecarei zile. Si aceasta se numeste …Plenitudine.
In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am inteles ca ratiunea ma poate insela si dezamagi. Dar daca o pun in slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte pretios.
Si toate acestea inseamna … Sa stii sa traiesti cu adevarat.”
(Charlie Chaplin)
Astazi, stiu ca aceasta se numeste …Stima de sine.
In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am realizat ca nelinistea si suferinta mea emotionala, nu erau nimic altceva decat semnalul ca merg impotriva convingerilor mele.
Astazi, stiu ca aceasta se numeste …Autenticitate.
In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa doresc o viata diferita si am inceput sa inteleg ca tot ceea ce mi se intampla, contribuie la dezvoltarea mea personala.
Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Maturitate.
In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am inceput sa realizez ca este o greseala sa fortez o situatie sau o persoana, cu singurul scop de a obtine ceea ce doresc, stiind foarte bine ca nici acea persoana, nici eu insumi nu suntem pregatiti si ca nu este momentul …
Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Respect.
In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am inceput sa ma eliberez de tot ceea ce nu era benefic … Persoane, situatii, tot ceea ce imi consuma energia. La inceput, ratiunea mea numea asta egoism. Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Amor propriu.
In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa-mi mai fie teama de timpul liber si am renuntat sa mai fac planuri mari, am abandonat Mega-proiectele de viitor. Astazi fac ceea ce este corect, ceea ce imi place, cand imi place si in ritmul meu.
Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Simplitate.
In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa mai caut sa am intotdeauna dreptate si mi-am dat seama de cat de multe ori m-am inselat.
Astazi, am descoperit … Modestia.
In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa retraiesc trecutul si sa ma preocup de viitor. Astazi, traiesc prezentul, acolo unde se petrece intreaga viata.
Astazi traiesc clipa fiecarei zile. Si aceasta se numeste …Plenitudine.
In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am inteles ca ratiunea ma poate insela si dezamagi. Dar daca o pun in slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte pretios.
Si toate acestea inseamna … Sa stii sa traiesti cu adevarat.”
(Charlie Chaplin)
luni, noiembrie 08, 2010
Nemultumiri
Sunt nemultumita. Toata ziua am sau gasesc motive de nemultumire. Nu pot sa bag capul in nisip si sa astept linistita ziua cand si ceilalti or sa realizeze ca lucrurile nu merg bine. Unii din ei. Din pacate, momentul nu este departe. Nu dorm bine noaptea, si, cel mai grav, nici nu pot sa adorm pana nu-mi fac planul pentru a doua zi.
Ma surprind adesea rezolvand task-uri la dus, sau privind un film fara sa-l urmaresc. Impart aplicatia pe bucatele, impart bucatelele in bucatele mai mici, fac legaturi, reiau logica, simulez teste si ... reiau algoritmul pana gasesc o solutie. Pentru ca a doua zi eu trebuie sa dau solutii, nu sa astept sa pice din cer. Si obosesc. Apoi nu mai am rabdare.
Ziua lucrez, noaptea visez cu lucrul. Nici nu se poate spune ca-s stresata. Nu ma pot deconecta de job cand am iesit din birou, iar in birou nu ma pot concentra pentru ca este un murmur continuu. Si cand imi vin ideile le pierd rapid pentru ca trebuie sa imi mai vina si alte idei, ca sa raspund la diverse intrebari. Acum imi dau seama cat este de important sa poti atribui un task cu deadline, iar in momentul livrarii nu doar sa te astepti sa fie gata, ci sa se si intample asta. Si testat, si suficient de bine gandit, sa si urmeze specificatiile.
Si, ca si cand toate astea nu ar fi de ajuns, am impresia ca unii au un simt al umorului cu care nu rezonez. Oameni care ar trebui sa fie constienti de complexitatea sarcinilor, cauta sa le ingreuneze. Si nu pot sa inteleg ce e in capul lor.
Un numar mare de oameni intr-o echipa nu inseamna capacitate mare de lucru, ci doar ca-s multi. Fiecare stie cate ceva, altceva, si niciunul putin din toate. E o distractie sa imparti taskuri.
Ca si concluzie: mi-ar placea sa fiu multumita, linistita, relaxata. Sa zambesc iar tu sa fii fericit ca eu sunt satisfacuta de evolutia lucrurilor. Apoi stau si ma intreb:
Cu ce ma ajuta sa simulez o astfel de stare, daca in interior fierb?
Ma surprind adesea rezolvand task-uri la dus, sau privind un film fara sa-l urmaresc. Impart aplicatia pe bucatele, impart bucatelele in bucatele mai mici, fac legaturi, reiau logica, simulez teste si ... reiau algoritmul pana gasesc o solutie. Pentru ca a doua zi eu trebuie sa dau solutii, nu sa astept sa pice din cer. Si obosesc. Apoi nu mai am rabdare.
Ziua lucrez, noaptea visez cu lucrul. Nici nu se poate spune ca-s stresata. Nu ma pot deconecta de job cand am iesit din birou, iar in birou nu ma pot concentra pentru ca este un murmur continuu. Si cand imi vin ideile le pierd rapid pentru ca trebuie sa imi mai vina si alte idei, ca sa raspund la diverse intrebari. Acum imi dau seama cat este de important sa poti atribui un task cu deadline, iar in momentul livrarii nu doar sa te astepti sa fie gata, ci sa se si intample asta. Si testat, si suficient de bine gandit, sa si urmeze specificatiile.
Si, ca si cand toate astea nu ar fi de ajuns, am impresia ca unii au un simt al umorului cu care nu rezonez. Oameni care ar trebui sa fie constienti de complexitatea sarcinilor, cauta sa le ingreuneze. Si nu pot sa inteleg ce e in capul lor.
Un numar mare de oameni intr-o echipa nu inseamna capacitate mare de lucru, ci doar ca-s multi. Fiecare stie cate ceva, altceva, si niciunul putin din toate. E o distractie sa imparti taskuri.
Ca si concluzie: mi-ar placea sa fiu multumita, linistita, relaxata. Sa zambesc iar tu sa fii fericit ca eu sunt satisfacuta de evolutia lucrurilor. Apoi stau si ma intreb:
Cu ce ma ajuta sa simulez o astfel de stare, daca in interior fierb?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)